Cu siguranţă nu există om care să nu fi simţit gustul sărat vreodată, căci nu degeaba sarea a constituit chiar şi o sursă de inspiraţie pentru basme. Pe lângă faptul că ne ajută să rămânem sănătoşi, menţinând un echilibru al lichidelor în organism, şi al activităţilor musculare şi nervoase, sarea ne ajută şi să pregătim feluri de mâncare delicioase, prin însăşi existenţa ei. Clorura de sodiu, după denumirea ei chimică, trebuie totuşi folosită moderat.

Medicii spun că ar trebui să ne rezumăm la maxim 6 grame pe zi, alţii au îndrăznit să recomande un consum de maxim 10 grame. Chiar şi-aşa, cert este că majoritatea oamenilor depăşesc această doză, tocmai din dragostea pentru gustul sărat, deloc uşor de înlocuit, dacă nu chiar imposibil, fiind unul dintre cele 4 gusturi de bază (pe lângă cel sărat, existând desigur gustul dulce, cel acru şi cel amar). Că tot veni vorba, în ultima vreme se discută şi despre un al 5-lea gust primar, cel provocat de anumiţi aminoacizi, ce dau naştere unei senzaţii gustative nesărate, dar care nici nu seamană cu vreun alt gust de bază. Subiectul e controversat, fiindcă dacă vorbim de culturile japoneze sau chineze, atunci e clar că trebuie să adăugăm şi gustul specific, cel picant-condimentat.

Încă din vremea lui Aristotel, s-au evocat tot felul de senzaţii „culinare”, fiind amintită foarte des cea creată de sare, ca dovadă că oamenii foloseau „minunea” şi pe atunci pentru a-şi îndulci (culmea!) existenţa. În ceea ce-i priveşte pe egipteni, şi lor le era cunoscută sarea, ţinând cont că în mormintele acestora se găseau săculeţi cu sare, printre alte ofrande. Graţie celebrităţii dobândite, se poate vorbi de mai multe feluri de sare, fiecare jucând un rol propriu în spectacolul culinar. Printre cele mai cunoscute tipuri de sare aş aminti sarea de masă, sarea iodată, sarea kosher, sarea marină şi sarea gemă (brută).

Sarea de masă este sortimentul cel mai des folosit, aflându-se în majoritatea bucătăriilor lumii. Este o sare foarte fină, care ne ajunge pe masă, abia după ce a trecut prin multiple etape de rafinare, realizate tocmai pentru a îndepărta orice altă urmă reziduală, lăsată de vreo altă substanţă minerală. De cele mai multe ori, acestui tip de sare i se adaugă, de-a lungul procesului de rafinare, unele substanţe chimice care previn formarea de bulgări mici de sare, în interiorul recipientelor finale. Tradiţional, pe de altă parte, cu toţii ne amintim boabele de orez plasate atent de bunici în interiorul borcanului cu sare, care aveau acelaşi rol şi opreau şi umezirea sării. Ar mai fi de adăugat că sarea de masă este ideală la gătit, mai ales la copt, tocmai datorită texturii sale extraordinare.

Sarea iodată este un sortiment de sare căruia, după cum i-o spune şi numele, i se adaugă iod. Interesant este că sarea iodată a constituit prin anii 1920, prima mâncare „funcţională”, ajutând la combaterea unor boli cauzate de deficienţa de iod. De altfel, şi în zilele noastre, sarea iodată se bucură de mulţi consumatori, graţie beneficiilor suplimentare pe care le are faţă de sarea neîmbogăţită cu iod.

Sarea kosher este un tip de sare neprelucrată, fără aditivi, care deşi este ieftină, e chiar preferată de unii bucătari, datorită granulaţiei mari pe care o prezintă, fiind uşor de luat între degete şi de presărat pe mâncare. Popular, sării kosher i se spune „sare mare”, tocmai din cauza dimensiunii mai mari a granulelor sale. Totuşi, e bine de reţinut că sarea kosher e mai puţin... sărată, ţinând cont de faptul că o linguriţă de sare kosher conţine mai puţină sare decât una de sare iodată.

Sarea marină reprezintă sortimentul cel mai scump de sare, foarte popular, după cum se poate observa, în farmaciile care promovează produse bio. Sarea marină se obţine prin evaporarea apei marine, apă care odată evaporată, lasă în urmă o sare extrem de concentrată şi de sănătoasă, ea conţinând o serie de minerale suplimentare, rămase natural în compoziţia ei. Printre cele mai scumpe sortimente de sare marină amintesc sarea sel gris, Esprit du sel şi celebra Fleur du sel, toate având o tentă de gri şi fiind uşor umede ca textură. Aceste săruri, şi în general, sarea marină, completează extraordinar mâncărurile, un cartof copt pe care se adaugă sare marină, sau o simplă felie de roşie proaspătă cu sare de acest gen, fiind adevărate delicii! Sarea marină vine în multe culori, şi din India, ne putem alege cu un „suvenir” mai inedit: sortimente deosebite de sare roz, maro şi chiar neagră.

În fine, sarea gemă sau brută se vinde în bucăţi mari, denumite cristale, şi are mereu o tentă de gri sau de maroniu, nefiind prelucrată. Stridiile sau moluştele capătă o cu totul altă nuanţă gustativă atunci când sunt servite pe un pat de sare de acest gen, aşa susţin bucătarii!

Ce-ar mai fi de adăugat? Să nu vă lipsească niciodată sarea din bucate!